Atunci când trecutul devine cu mult mai prezent decât prezentul, nu ai de ales. Te întorci în trecut, încercând să îți cicatrizezi insuportabilul vuiet al întrebărilor fără răspuns, sperând că cei ce vor veni după tine, ca o firească și necesară prelungire a existenței tale, nu vor fi siliți să treacă prin așa ceva. Însă, mai mereu, cicatrizarea doare cu mult mai intens decât rana, așa că tot ceea ce ai de făcut este să mergi înainte, alături de amestecul de speranță și spaimă.