Ioana Trif
Trif Ioana este absolventă a Facultății de Psihologie și terapeut în formare. S-a născut și a crescut la Brașov, în prezent locuiește tot acolo și nu se vede în altă parte. Începând cu 2009 face parte din Asociația Cavalerii Cetăților Bârsei, care se ocupă cu reconstituirea istorică. Iubește muzica și puzzle-urile, trasul cu arcul și bineînțeles cititul. Este pasionată de lumea cărților și de mintea umană.
În 2019 a publicat prima sa carte „Omul a uitat că trebuie să moară”, o poveste care i-a permis să-și spună oful în legătură cu lumea înconjurătoare.
În 2020 a publicat „Copilăria fermecată”, o carte pentru cei mici, cei mari, ba chiar și cei mijlocii. Gemenii Gruia și Novac trăiesc zile minunate în casa de la țară a bunicilor, alături de prietenii lor cu două și patru picioare, cu pene și blană. Aceste animale au făcut parte din viața ei, iar cartea este un tribut adus lor.
În primăvara lui 2021 a publicat „Mofturi și dulcegării”, o poveste de dragoste care a fost diferită față de așteptările pe care le-a avut publicul, atipică și cu un final neașteptat, a reprezentat o surpriză pentru cititori.
În 2021 a publicat „Întoarcerea vrăjitoarei”, în care Aradia, o puternică vrăjitoare, încearcă să oprească o luptă pornită din răzbunare, care poate schimba soarta omenirii. Și doar iubirea, în toate formele ei, reprezintă salvarea. Iubire, putere, devotament, iluzii, credința.
Tot în 2021 a publicat „Iubita îmblânzitorului de cai”. Elisabeta Samov a pus bazele unei dinastii a femeilor, posesoare a unor puteri care exista din cele mai vechi timpuri. Aceste femei văd Moartea atunci când se agață de oameni, chiar înainte ca ei sa simtă sfârșitul.
În 2022 a publicat „Arderea vrăjitoarei”, volumul al II-lea din seria Saga Aradiei, care aduce la lumina povestea de dragoste dintre Aradia, o puternică vrăjitoare și Baldur, un rege războinic, care este pregătit să sacrifice totul pentru ea. Trei regate se găsesc zbuciumate de un război, în spatele căruia stau vechii Zei și interesele lor ascunse.
În 2022 a câștigat premiul I la concursul național de literatură S.F. și Fantasy, ediția I – secțiunea fantasy.
În 2023 a câștigat mențiune la concursul național de literatură S.F. și Fantasy, ediția II – secțiunea fantasy.