Florin Buharu
Florin Buharu s-a născut la 12 febarurie 2001 în oraşul Râmnicu Vâlcea. A absolvit Colegiul Naţional de Informatică “Matei Basarab” şi, în prezent, studiază la Facultatea de Farmacie din cadrul UMF „Carol Davila”, Bucureşti.
Este un scriitor de literatură fantastică cu tente horror. Scriitura sa trece dincolo de normalitate şi frică, îndreptându-se către un fantasy inovativ.
A început să scrie de la o vârstă fragedă şi a publicat prima carte din seria “Vânătorii Proscrişi” la şaptesprezece ani. Este pasionat de paranormal şi îi place să îmbine miturile şi legendele în poveşti impresionante.
În prezent, lucrează la ultimul volum al seriei Vânătorii Proscrişi şi la încă un roman horror.
“Scrisul, fiind un ritual pe care doar scriitorii îl înţeleg în profunzime, îi oferă autorului un mod de exprimare a ideilor, un liant între spaţiul real, verosimil, şi un spaţiu al evadării. Scriitorul îşi construieşte propriul imperiu şi ştie că, indiferent ce se va întâmpla, se poate refugia în lumea lui, uitând de toate.”
„Cred că atâta timp cât avem un talent, trebuie să-l valorificăm prin exerciţiu, ambiţie şi încredere.”
“Florin Buharu este o voce tânără a literaturii romane contemporare, care dă dovadă de o mare forţă creatoare şi a cărui scriitură este deja conturată şi extraordinar de puternică.”
(delicateseliterare.ro)