Carte de vizită. Profesională... 

      Sunt Nina Mariana Marcu, scriitoare și ziaristă. Spun așa, pentru că astea două au mers, mereu, mână în mână. În 1991, lăsam, definitiv, un post comod și lejer, dar anost și fad, la farmacie, pentru unul - cum aveam să constat - în perpetuă mișcare și agitație, de redactor în presa locală. Asta, deși, o viață întreagă, visasem să fiu scriitoare. Dar au fost, mai târziu am înțeles, pașii firești. Și au urmat mai bine de 25 de ani de presă. Locală și centrală. Fabuloasă. Nebună. Epuizantă. Mirifică. Iar eu, redactor, reporter special, corespondent, redactor şef, am vâslit cum am putut mai bine în toată vâltoarea aia. Nu mai știu perioadele exacte de la fiecare ziar - de altfel, presa locală și națională au tot interferat în anii ăștia – dar, s-au adunat multe, foarte, foarte multe mii de articole, știri, reportaje, interviuri, anchete. Presă locală a fost aşa: Cheia Succesului, Ploieștii, Muntenia Telegraf, Jurnalul de Prahova, Telegraf, Gazeta de Prahova. Presă centrală, unde am avut întotdeauna cartea de muncă: Național, Formula As, Evenimentul zilei, Jurnalul Național, Independentul, Ziarul, Lumea satului, Express Magazin, Puterea. Au fost și câteva colaborări la TV: Antena 1 Ploiești, TVR, Prima TV.

      În 2004, am realizat pentru Jurnalul Național, unde eram redactor, un amplu material despre eroii prahoveni, căzuţi la revoluție. În ziar, fiind spațiul restrâns, a intrat puțin din feliile de viață aflate. Redactorul șef al Gazetei de Prahova mi-a zis să le adunăm, rapid, într-o carte. Aveam 5 zile la dispoziție, cu tot cu timpul alocat tiparului, până pe 22 decembrie, când trebuia să lansăm cartea. M-am pus pe scris. Și o lume întreagă în mișcare. Au fost zile lungi, doar zile. Dar, am reușit. Aşa a apărut prima carte care mi-a purtat semnătura. 

      În 2005, pentru că era mai demult... pe ţeavă, am publicat Cumpăna unei vieți, roman inspirat dintr-un fapt real, cu un veteran de război, întors acasă doar din întâmplare, dacă există întâmplare, după 58 de ani, cu o nevastă care, convinsă că trăiește, îl așteaptă întreaga viață, cu, luat pe scurtătură, două felii fabuloase de viață. Pe veteranul de război l-am întâlnit într-o gară. El lăsase trenul să plece. Pentru că nu știa ce să facă: să se întoarcă la Moscova, unde avea o familie, sau să rămână în satul acela, cu gara, unde avea altă familie. Prima familie, de fapt.

      În 2006, am scris Trăind clipa, vol. 1 și Cartea Primarilor, un tom complex despre cele 104 localități prahovene. Iar în 2008, volumul al doilea la Trăind clipa, un roman care a pornit, care s-a stârnit, care s-a iţit de la statuia întemeietorului Ploieștiului, Mihai Viteazul, și a făcut, spre bucuria mea, furori, nu doar în Ploiești și Prahova, ci și dincolo de granițele țării.

      Tango la geamandură, (un alt roman) mai precis primul volum, este o oglindă, zic eu, fidelă, a unor realități cotidiene. Două lumi, două balamucuri, unul cu patalama, unul fără, sunt puse în balanță, converg, se intersectează, conviețuiesc. Al doilea volum e, aş zice, un pamflet. Politic, social, uman. Cu personaje inspirate din cotidian, cu fapte, întâmplări, replici de zi cu zi, dar nu numai. Cum romanul Trăind clipa s-a bucurat de mult succes, o parte dintre personajele de aici apar și în Tango la geamandură, ba chiar, din câte am observat, sunt așteptate.

      A urmat Destinul sărută de 3 ori, titlu ales de editură, eu voiam să-i zic Sărut în trei – poem interzis, care s-a dovedit a fi apreciat, ba, chiar de succes. Povestea a pornit de la o melodie de demult, Doamne, să nu mă omori, c-am iubit două surori...

      Scriu la al doilea volum al romanului Fata de tătar, unul inspirat din fapte reale – o fată de tătar, se-nțelege – soră de lapte cu un român, pe care-l și iubește ca pe-un bărbat, nu ca pe-un frate, prietenă cu o călugăriță ortodoxă și mamă a unei fetițe mulatre, născute în urma unui viol săvârșit de un bărbat de culoare. Primul volum va fi lansat în curând.

      Și am scris Precum în cer, o trilogie care ne poartă pe la Roma, pe la București, pe la Argidava. Ea e compusă din romanul albastru, adică primul volum al trilogiei, cartea roșie, al doilea, și hrisovul vioriu, cel de-al treilea tom. Și, dacă primele două volume se petrec în actualitatea stringentă și au o serie de aventuri care mai de care – de la dispariția coroanei cu spini de la Luvru, la descoperirea unor tablouri furate, la găsirea incendiatorilor de biserici, la depistarea unui virus care poate să fie letal pentru omenire – în al treilea mergem în pre-creștinism, în vremea și la dava regelui Cotiso. Unde punem, într-un chip unic, Argidava pe hartă. Nu, nu… Că Precum în cer, cu toate cele trei volume, are și dragoste. Frumoasă. Minunată. Specială. Pentru toate veșniciile. Că nu geaba îmi spun cititorii – acum comit o aroganță! – regina poveștilor de iubire.