Probabil multor cititori li s-a întâmplat să înceapă să citească o carte al cărui subiect le-a atras atenția, doar pentru a renunța la lectură din cauza faptului că, din neștiință, autorul n-a respectat cele câteva reguli de bază. Chiar dacă porniți de la o idee bună ce-ar putea fi transformată într-o poveste atractivă, de cele mai multe ori vă lipsesc tehnica și iscusința pentru a transforma acea idee într-un roman de succes. Dacă citiți această carte, veți descoperi uneltele de care aveți nevoie pentru a scrie cartea mult visată. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să vă îngrădiți imaginația și talentul. Există impresia greșită că tehnica scrisului ucide talentul din fașă. Și, culmea, această concepție eronată se adresează în mod exclusiv scriitorilor. În orice altă formă de exprimare artistică, fie că este vorba despre dans, muzică, pictură ori sculptură, nimeni nu pune la îndoială faptul că talentul este insuficient în lipsa studiilor de specialitate. Apariția pe scenă a unei persoane talentate care a ales să sară peste studiul baletului, spre exemplu, s-ar transforma în mod sigur într-un moment penibil.
De ce-ar putea crede cineva că aceeași regulă nu se aplică celor care doresc să scrie o carte? Indiferent cât talent are un autor aspirant și cât de minunată ar putea fi ideea unui potențial roman, dacă nu știe să creeze pe marginea unor reguli de bază, poate avea surpriza ca cititorul să-i abandoneze cartea după câteva pagini, catalogând-o drept prost scrisă. De cele mai multe ori, cititorul nu știe cum se scrie un roman, însă rezonează cu unul bine scris. Un cititor cu puțină experiență face imediat diferența între un scriitor talentat care respectă regulile de bază pentru a crea povești în mod profesionist și un scriitor la fel de talentat, care scrie la voia întâmplării într-o voce cu iz de amator.
Specificatii Carte | |
Clapete | Nu |
Format | A5 |
ISBN | 978-606-985-451-8 |
Limba | Română |
Nr. Pagini | 130 |
Semn de carte | Da |
Tip Coperta | Soft Cover |
Cum se scrie un bestseller - Monica Ramirez
- Producător: Editura BookForge
- Cod produs: 978-606-985-451-8
- Disponibilitate: În Stoc
-
30,00 Lei