Coșul de cumpărături este gol!
0 opinii / Spune-ţi opinia
În momentul în care ești convins că ai totul, vei rămâne fără absolut nimic. Din nou.
Alina Marinescu a jucat după regulile impuse de către Organizația Elite, fără a se adapta însă sistemului. Nu și-a vândut sufletul, păstrându-și compasiunea, umanitatea și emoțiile. Până la un punct. După care, ceva s-a întâmplat. Dintr-un motiv sau altul, Alina a manipulat o situație pentru a se erija într-o trădătoare. Până la urmă, s-a dovedit că totul n-a fost decât un joc al oglinzilor, însă până să descopere asta, Brett a ordonat deja lichidarea ei. Misiunea a fost îndeplinită cu succes și totul a părut real. Alina a fost ucisă, indiferent de părerile de rău ale tuturor celor implicați. Acum, însă, Brett începe să aibă mari îndoieli cu privire la acel final subit de joc. Alina a devenit mult mai sofisticată decât ar fi crezut vreodată că e posibil, începând un fel de joc psihologic personal cu Elite și demonstrând că poate să joace după regulile ei proprii. Dar ceea ce-l neliniștește cel mai tare este vestea că Marius Stephano a fost ucis în timpul unei misiuni, și asta în aceeași perioadă în care Elite a vânat-o pe Alina. O coincidență cam prea mare pentru gustul lui Brett. Din proprie experiență, știe prea bine că în lumea lor coincidențele nu reprezintă nimic altceva decât o simplă aparență.
"Nu vă lăsați înșelați de începutul aparent relaxat al ultimului volum. Ceea ce urmează vă va lăsa fără răsuflare. Răzbunare, trădări, pasiune, ură, misiuni intercalate cu emoții extreme. Finalul este uimitor, cu toate că vorbim aici despre una dintre rarele serii ce nu ți-ai dori să se mai sfârșească vreodată."
Spy Magazine
O iubire imposibilă, interzisă, din altă lume... Alina Marinescu este o rebelă. A fost o rebelă înai..
52,00 Lei
Trăiește în umbre. Nu exiști. Ești doar o fantomă. Ultimii șapte ani au învățat-o să se resemneze în..
54,00 Lei
Realitatea lor se află de cealaltă parte a oglinzii... o lume întunecată unde f..
40,00 Lei
Ca să-ți aduci aminte cine ești, este nevoie să uiți cine ți s-a spus că ai fi...
42,00 Lei
Fantome care n-au existat niciodată. Soldații umbrelor. Detașamente inexi..
294,00 Lei
Fantome care n-au existat niciodată. Soldații umbrelor. Detașamente inexistente..