Coșul de cumpărături este gol!
0 opinii / Spune-ţi opinia
„Elena Dreglea a fost premiantă, locul I, secțiunea poezie, Festivalul Internațional de Literatură, Muzică și Artă Grafică «Nicolae Dabija», Ediția a II-a, 2025 (Iași, România).
Ploaia cuvintelor cu care mângâie rădăcina pornirilor sale de sinceritate deschide noi orizonturi ale cunoașterii metaforice …”
– Dr. Tatiana DABIJA — președinte al Festivalului Internațional „Nicolae Dabija”; scriitor, traducător
„Poezia ei este ca o ploaie ciobănească în care vrei să rămâi, pentru că e domoală și pentru că aduce o liniște care s-a pierdut în graba cu care se învârte pământul …”
– Cristian Andronic — poet
„Franchețea și naturalețea gândului poetei împletit în vers e ca un semn de binecuvântare… Presimt, cu toată afecțiunea mea pentru Euterpe, că Elena Dreglea va fi o voce auzită în poezie …”
– Claudia Partole — scriitoare, poetă
„Elena Dreglea este o autoare a extremelor: curajoasă și retrasă, sensibilă și puternică. Cine o cunoaște știe că în spatele unei prezențe aparent discrete se ascunde un univers bogat de trăiri…”
– Tatiana Însurățelu — jurnalist
„Creația Elenei Dreglea are un mesaj din care se deduce puternica dragoste față de tot ceea ce este frumos. Creație de pus în ramă!”
– Elena Dreglea-Balaniuc — pedagog
„Se simte în fiecare text o autenticitate a trăirii … Este o poezie a adevărului interior în care se împletesc lirismul și reflecția filozofică.”
– Violeta Ieremie — corector, editor, scriitoare
„Această formă de poezie inspiră actorul să creeze un adevărat spectacol emoțional, oferind valoare imaginii și profunzime limbajului poetic.”
– Nina Lefter — actriță
„Introspecția, sensibilitatea, emoția și meditația prin intermediul versurilor, te duc într-o călăto..
40,00 Lei